Despre autism

 

     Autismul este o tulburare a dezvoltării individuale calitative și a dezvoltării abilităților de comunicare cognitive, care poate cauza o stare de handicap și care poate să dăinuiască pe tot parcursul vieții. Ea poate să fie o afecțiune destul de gravă, agravată cu alte handicapuri cumulate, respectiv prezentând stări compensate mai mult sau mai puțin (rareori compensate destul de bine). Cei afectați în mod sever vor fi nevoiți să primească îngrijiri pe tot parcursul vieții lor, iar cei cu talente/capacități mai bune vor avea nevoie de asistență, în funcție de persoana lor. Literatura modernă definește diferitele forme ale autismului într-un diagnostic unitar, considerând-ul ca pe o „tulburare autistică spectrică”, respectiv făcând parte din „tulburările de dezvoltare pervazive”. Autismul se definește puternic în genetică și se acumulează în familie.

      Frecvența autismului (care inițial s-a estimat la 2-4 zecimii de miimi) în momentul de față este considerat ca fiind 0,6% în cadrul întregii populații, însă această frecvență (după unii autori într-adevăr) este în creștere. Împreună cu membrii de familie atinge direct sau indirect 1-1,5% din totalul populației. Descrierea acestei stări s-a făcut relativ târziu, din această cauză organizarea asistenței este deficitară față de celelalte domenii de handicap, cu toate că a înregistrat o dezvoltare uriașă în ultimele două decenii. Cu ajutorul unor metode speciale adecvate (la nivelul persoanei), se pot atinge rezultate foarte bune în compensarea greutăților și în procesul inserției sociale, iar aceste rezultate sunt mai bune în cazul tratamentelor începute mai devreme.  

    Esența problemei copilului care trăiește cu autism constă în tulburarea dezvoltării aptitudinilor social-cognitive și comunicative, care influențează în totalitate dezvoltarea personalității (pervaziv), și în general duce în final la starea de handicapat. În categoria copiilor care trăiesc cu autism se încadrează copii, care sunt în stare autistică, sau - folosind o expresie curentă -, sunt caracterizați cu tulburare autistică spectrică (autism spectrum disorder, ASD). (În practică, din punct de vedere medical, au diagnostice încadrate în așa numitele turbulențe de dezvoltare pervazive [pervasive developmental disorder, PDD], ca de exemplu autism din vârsta copilăriei, autism atipic sau sindroma Asperger), iar în privința lor, pe baza necesităților comune, din punctul de vedere al asistenței necesare, astfel și din punct de vedere pedagogic, trebuie să avem o concepție unitară, deoarece indiferent de abilitățile generale intelectuale, au nevoie de o abordare educativă cu caracter identic, care satisface necesități speciale.

    Deoarece nu se prezintă cu semnalmente exterioare vizibile, tipice, iar recunoașterea și înțelegerea problemei este mai complicată față de celelalteillusztracio3 cazuri de handicap clasice, descoperirea stării de autism, descrierea ei și organizarea unei asistențe pe măsură s-a început pretutindeni destul de târziu. Cercetările psihologice, de învățământ special, medicale și fundamentale legate de autism se desfășoară și în zilele noastre cu mare intensitate, însă cunoașterea stării se prezintă în continuare la un nivel redus, deopotrivă atât în cercurile științifice cât și în cele laice.

    Ca rezultat al muncii unor cercetători și specialiști clinici, cercetarea autismului a început să înregistreze salturi spectaculoase încă din anii 1960, dintre ei îi amintim pe Sir prof. Michael Rutter (Londra), prof. Eric Schopler (n. Carolina, USA), dr. Lorna Wing (Londra). Concepția noastră contemporană este identică în numeroase privințe cu cea clasică elaborată de ei, însă există numeroase întrebări, în cazul cărora există divergențe semnificative.

  Este evident, că autismul este o stare, care poate fi descrisă prin simptomele de comportament caracteristice, și care se poate instaura datorită unor factori diverși organici legați de tulburări ale dezvoltării și ale disfuncțiunilor cerebrale. Cauzele presupuse ale apariției autismului ar fi în primul rând, (însă care nu s-au clarificat în totalitate), efectele care afectează sistemul genetic și nervos, sau probabila interacțiune dintre ele. Cauza genetică este considerată ca fiind destul de determinantă. Acest lucru este dovedit destul de bine prin faptul că la frații copiilor care trăiesc cu autism, apariția situației de autism este cu cincizeci de ori mai frecventă, se cifrează la 2,7%. Autismul se poate manifesta la orice nivel intelectual, ea se asociază frecvent cu alte dizabilități, tulburări de dezvoltare. Conform cu acestea, raportul clinic poate să fie foarte variat, în funcție de severitatea autismului, de nivelul intelectual, de alte abilități, respectiv de handicapurile și de personalitatea copilului.      

 

illusztracio1

   Contrar cu concepția tradițională autismul nu se consideră ca fiind o boală, o boală mintală (psihoză), ci fiind o tulburare de dezvoltare, care se deosebește de dezvoltarea normală, atât calitativ cât și cantitativ și care, în cele mai multe situații duce la stări de handicapat, iar în cazuri tipice la handicapat grav. În acest sens autismul nu se poate vindeca. Speranța de viață nu este influențată de starea de autism. Cu toate că poate exista un progres personal probabil, problema de bază va persista pe tot parcursul vieții și va avea o influență decisivă asupra incluziunii sociale și asupra calității vieții, asupra atingerii unei conduite de viață corespunzătoare abilităților deținute. În cazul din urmă ea se poate referi la o paletă cuprinsă de exemplu de la capacitatea pentru autoigienă corporală și până la obținerea unei diplome universitare (care însă rareori se valorifică cu succes totuși în practică).

    Din păcate, având ca bază chiar datele primare variate, nu se pot trage concluzii esențiale în ceea ce privește prognoza evoluției fiecărui individ. Măsurarea nivelului intelectului/inteligenței (sau și identificarea unor aptitudini eventuale deosebite) prin teste la copil, respectiv urmărirea ritmului de dezvoltare în exprimare și comunicare pot furniza anumite date de referință.

    Pe baza ultimelor cercetări starea de autism nu este considerată una foarte rară: în cazul grupului nuclear (autism la copii, unde indicativul copil se referă la început, nu și la faptul, că această stare va înceta la adulțime), ea se cifrează la 4 miimi din populația totală, (în cazul Ungariei - nota redactorului). Dacă includem și cazurile mai puțin severe sau atipice, deci având în vedere întregul spectru legat de autism, această cifră este de 0,2%. Proporția dintre bărbați și femei este măsurată a fi 3-4/1 (date din Ungaria - nota redactorului).

 

illusztracio2

 

 

Sursa : Autizmus Alapítvány és Kutatócsoport - www.autizmus.hu, traducere Kis Zoltan

 

Fundația Pro Autist


 

Contactare:

 

Fundația Pro Autist

 

str. Berde Mózes nr. 40

 

535600-Odorheiu Secuiesc


Tel: 0040-740.533.027


e-mail: pro_autist@yahoo.com